Satul românesc: Dumbrăviţa
|
|
Străveche aşezare de vieţuire românească şi ortodoxă, comuna Dumbrăviţa este atestată documentar încă din sec.XII când o încercare de monografie a Satelor româneşti existente înainte de colonizarea saşilor ( 1211) - Die Dorfer Des Burzenlandes - menţionează şi satul Ţânţari, vechea denumire a comunei , în transcrierea sa germană Schnakendorf. Sat de ţărani liberi, bucurându-se de un număr de libertaţi ce i-au permis să-şi păstreze neştirbită identitatea etnică şi credinţa, Ţânţarul a rezistat tuturor încercărilor de-a lungul timpului. Documentar sunt menţionaţi locuitori ai satului care s-au alăturat oştii lui Mihai Viteazul în drum spre Sibiu.
Biserica ortodoxă
Primarul comunei Dumbrăviţa, Zachiu Popa, a declarat: "Actualul lăcaş bisericesc este urmaşul unei vechi bisericuţe de lemn care potrivit tradiţiei, se afla în incinta cimitirului Central. Înainte, biserica era din bârne, netencuită şi acoperită cu paie. Locul unde era situată nu se cunoaşte cu exactitate. Actuala biserică a fost construită între anii 1864-1868, din contribuţia credincioşilor. În afara contribuţiei băneşti s-au prestat zile de muncă până la sfârşitul lucrării. În 1868 biserica a fost sfinţită de către vrednicul de pomenire Andrei Şaguna, Mitropolitul Ardealului. Lăcaşul bisericesc prezintă două caracteristici arhitecturale: corpul propriu-zis păstrează structura tradiţională a navelor bisericeşti de tip ortodox, cu dispunerea trilobată a absidelor care cuprind altarul şi cele două hore laterale. Astăzi, biserica are valoare de patrimoniu iar credincioşii o frecventează duminica, aceasta devenind neîncăpătoare de Paşti şi de Crăciun".
Obiceiuri şi tradiţii
Ansamblul folcloric are un impresionant repertoriu artistic, din care amintim: "Şezătoarea", "Ceata de Feciori", "Plugarul", "Fecioreasca fetelor de la Crihalma" şi alte dansuri populare specifice locului şi din diferite zone ale ţării.
Un important obicei este "Ridicatul Bradului", de Crăciun, care are un adevărat ritual, ce începe de la Sfântul Nicolae: alegerea bradului, de către băieţii cetelor de feciori de pe deal şi de pe vale, transportul lui în sat, ridicatul bradului, împodobirea, aprinderea luminilor şi cântec, joc şi voie bună. Ceremonialul se petrece cu muzică şi feciorii se aşează sub brad. Participă întreaga suflare a satului care fac hora mare în jurul bradului.
Şezătorile
Pe timp de iarnă, în casele localnicilor se organizau şezătorile, după terminarea lucrărilor câmpului. Şezătoarea era de fapt o întâlnire de lucru, în care fetele sau femeile se adunau pentru a toarce lâna sau cânepa. În timp ce lucrau cu furca şi fuiorul pentru a-şi completa zestrea, fetele şi femeile cântau, făceau glume şi organizau fel de fel de jocuri. La şezătorile fetelor luau parte şi feciorii, care erau cinstiţi cu scoverzi, gogoşi şi rachiu.
Astăzi, ansamblul folcloric "Plaiurile Dumbraviţei" are un program cu "Şezătoarea", compus din copii, femei tinere şi bătrâne, feciori şi piese din vechiul patrimoniu.
