Festivalul Ecvestru, Râşnov 2011
|
|
Primăria Râşnov, Consiliul Judeţean Braşov şi Fundaţia UMANA au organizat Festivalul Ecvestru, Râşnov 2011, Ediţia a IX-a, evenimentul atrăgând foarte mulţi turişti din ţară şi străinătate. Locaţia Acapulco, amplasată în imediata apropiere a Cetăţii Râşnov, pe drumul ce leagă oraşul de Poiana Braşov, a devenit neîncăpătoare pentru cei dornici să participe la acest festival naţional unic, dedicat frumuseţii şi nobleţii calului. Festivalul a avut în program o paradă a trăsurilor de epocă, demonstraţii de dresaj, sărituri peste obstacole, cascadorii, prezentarea raselor de cai, concurs de frumuseţe cabalină şi unul de forţă. Câştigătorii au fost recompensaţi cu premii şi diplome.
Rasele de cai româneşti, în centrul atenţiei
În locul special amenajat pentru concurs, proprietarii cabalinelor au făcut un spectacol de excepţie, ce a încântat publicul. Dintre rasele înscrise în concurs amintim “Lipiţan”, “Huţul”, “Friză”, cal greu de tracţiune românesc, la care se adaugă “Andaluz”, ponei, pur sânge arab s.a.
Dr. Constantin Ducar, a prezentat concursul de echitaţie, a făcut aprecieri raselor de cabaline şi provenienţa acestora: “Mulţi dintre cai sunt proveniţi din crescătoriile situate în judeţul Braşov, iar alţii sunt de la centrele de echitaţie din Bucureşti sau Cluj. În acest an, amintim participarea remarcabilă a uneia dintre cele mai bune cascadoare din Europa, Luminiţa Dumitraşcu, care, trebuie să amintim, este pregătită de Nelu Secheli, antrenorul de echitaţie al doamnei Maria Băsescu. Concursul atrage foarte mulţi turişti, a devenit deja tradiţional şi an de an festivalul creşte în calitate”.
Spectacol de tracţiune
Primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea, a declarat: “Pe lângă spectacolul oferit de concursul de sărituri şi momentele de cascadorie, concursul de tracţiune a pus în valoare animalele puternice: trasul buşteanului de 1000kg la simplu şi trasul buşteanului, la dublu, greutatea fiind de 2500kg. Caii înscrişi în acest concurs sunt cai folosiţi la munci grele, cum ar fi trasul buştenilor din pădure. Câştigătorii au fost desemnaţi în funcţie de distanţa parcursă de cai la trasul buşteanului”.
Menţionăm că la această secţiune, câştigători au fost: Ovidiu Adămuţ, la proba de dublu (cu caii Cazan şi Viclu), şi Fănel Busuioc, proprietarul lui Stelu, festivitatea de premiere fiind efectuată de primarul Adrian Veştea.
Program la nivel înalt
Vasile Ungureanu, consilier judeţean, a ţinut să precizeze faptul că ediţia din acest an a fost un mare succes şi a atras turişti din toată România şi din străinătate, iubitori de curse de cai. Spectatorii au avut parte de vreme bună, de un program de echitaţie la nivel înalt, de gastronomie tradiţională şi de un spectacol de zile mari. Organizatorii se pregătesc deja pentru ediţia a X-a din 2012, când va avea loc un an jubiliar al festivalului.