Dumitru Sofonea - "Tezaur uman viu"
|
|
Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale a decernat titlul de "Tezaur uman viu" meşterului cojocar Dumitru Sofonea din Drăguş, judeţul Braşov. Titlul de "Tezaur uman viu" a fost obţinut prin programul iniţiat de Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi este acordat păstrătorilor şi transmiţătorilor de valori cultural-identitare din toată ţara. La prima sesiune a acestui program au fost selectaţi doar cinci meşteri din întreaga ţară care au fost aleşi dintr-un număr impresionant de dosare. Dumitru Sofonea este unul dintre cei cinci.
Primul meşter onorific
Recomandarea şi întocmirea dosarului pentru candidatura la obţinerea titlului mai sus menţionat au fost întocmite de colectivul de cercetători al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov. Este o mândrie pentru braşoveni faptul că Dumitru Sofonea este primul meşter de la noi din judeţ care primeşte acest titlu onorific. Evenimentul de decernare a titlului a avut loc la Căminul Cultural din comuna Drăguş prilej ce a determinat realizarea unui moment folcloric de excepţie, la care au participat toate generaşiile: de la copiii de grădiniţă până la cei mai vârstnici.
Portul "cheptăriţelor"
Vădit emoţionat, Dumitru Sofonea şi soţia sa au primit, pe lângă titlul "Tezaur uman viu", din partea primarului comunei Drăguş, Gheorghe Sucaciu, titlul de "Cetăţean de onoare". "Suntem foarte onoraţi că acest titlu a fost adus în comuna Drăguş datorită meşterului Dumitru Sofonea. El este cel ce a făcut cunoscută localitatea noastră atât în ţară, cât şi în străinătate prin portul cheptăriţelor din Drăguş. De altfel, întreaga scenă este plină de culori vii, în portul popular, unde roşul este folosit în şurţ, vânătul este folosit în cheptăriţă în aşa fel încât combinaţia de culori îi determină pe toţi să rămână cu gura căscată", a concluzionat primarul.
Ucenicul Sofonea
Despre activitatea pe care o desfăşoară, Dumitru Sofonea a declarat: "Încă de mic copil am început să practice această meserie, de când am fost în clasa I. Eram ucenic şi lucram cu lumină de la două lămpi cu gaz, feştilă şi glajă. Tata, deşi eram copii mici, nun e lăsa să stăm gură-cască. Ne îndemna să punem mâna pe ac şi să coasem. Aşa am învăţat eu această meserie, din tată în fiu şi astăzi, iată că a venit recompensa: un titlu cu care mă mândresc nu numai eu, ci tot satul".
Momentul de Şezătoare a încununat evenimentul, fiecare susţinând un rol cu rost în comunitate, începând cu depănarea ghemului cu firul tors, sfărâmarea porumbului, adică "cucuruzul" şi terminând cu femeile cu furca şi fuiorul, fusul şi folosirea altor unelte specifice şezătorii.
