În perioada 24 martie ? 15 aprilie, la Castelul Bran, arhicunoscut în întreaga lumea sub denumirea de ?Castelul lui Dracula?, a fost organizată expoziţia naţională ?Paşti la Castel?, expoziţie ce a cuprins icoane şi artă naivă, ouă încondeiate şi patiserie tradiţională. Organizatorul evenimentului a fost Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, având ca partener Castelul Bran, Centrele Judeţene de Conservare şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov şi Iaşi.
Icoane şi artă naivă
Expoziţia de icoane şi artă naivă a oferit publicului o selecţie din cele mai valoroase lucrări al unor cunoscuţi creatori contemporani reuniţi la Bran din toată ţara. Astfel, au fost expuse icoane pe lemn şi pe sticlă de artişti din Alba Iulia, Bucureşti, Cluj, Dâmboviţa, Galaţi, Iaşi, Maramureş, Teleorman, Vrancea, precum şi de elevi de la şcoala din Chitila, Şcoala de Artă Bucureşti şi Parohia ?Carpaţi? din Braşov. De asemenea, expoziţia a cuprins lucrări ale celor mai cunoscuţi artişti naivi contemporani.
Spiritul creştin
Expoziţia din Castelul Bran a mai cuprins o expoziţie de ouă de Paşti încondeiate din zone etnografice emblematice ale judeţelor Braşov şi Iaşi. Totodată, în cadrul expoziţiei doi patiseri din Bran (Braşov) şi Podul Iloaiei (Iaşi)au expus produse traiţionale de Paşti: cozonaci, colaci, pască, covrigi şi alte bunătăţi de patiserie.
Manifestarea a constituit un prilej de a admira esenţa spiritului creştin oglindită în icoane a căror tematică reconstituie momentele mai importante din Săptămâna Patimilor şi Săptămâna Luminată.
Ouă şi măşti
Expoziţia ?Paşti la Castel? este al doilea eveniment expoziţional organizat în castelul Bran, după expoziţia de măşti din luna decembrie, care a întărit convingerea că această locaţie este potrivită pentru organizarea unor astfel de evenimente ce împletesc istoricul cu tradiţiile şi obiceiurile cultivate de meşterii populari.
Icoanele pe sticlă şi icoanele pe lemn, arta naivă, patiseria tradiţională cu motive rituale şi ouă încondeiate şi lucrările creatorilor populari din toate zonele ţării au atras un public numeros dar şi colecţionarii de suveniruri.