Comuna Hălchiu, aşezată la 4 kilometri de drumul european ce leagă Braşovul de Sighişoara, a rămas o localitate ospitalieră pentru cei ce doresc să cunoască românii, maghiarii şi germanii autohtoni, cu obiceiurile şi tradiţiile seculare. Pentru promovarea acestora, Primăria şi Consiliul Local Hălchiu, alocă fonduri importante atât pentru ansamblul folcloric ?Floare de Castan?, cât şi pentru lăcaşurile de cult. Astăzi, comuna îmbină perfect vechile obiceiuri săseşti cu cele româneşti şi maghiare, fiecare împrumutând de la celălalt elemente culturale. Acest lucru se poate observa cu prilejul paradelor populare, în alaiul însoţit de fanfară.
Ziua porţilor deschise
Primarul comunei Hălchiu, Ioan Gârbacea, a declarat: ?În fiecare an organizăm mai multe evenimente culturale, care nu sunt legate doar de sărbătorile religioase, ci şi de Zilele Hălchiului, eveniment ce încununează mai multe obiceiuri autohtone. Dintre acestea amintim: târgul de toamnă, târgul de animale, concursurile ?Cel mai bun gospodar?, ?Cel mai bun îngrijitor de animale? sau ?Cei mai buni cetăţeni ai comunei?. La aceste sărbători participă şi unii saşi care au plecat şi s-au stabilit în Germania. Pentru ei se organizează programe speciale cu gastronomie săsească, dansuri şi cântece germane. Atât saşii cât şi românii şi maghiarii se îmbracă în costume populare şi împreună organizează o petrecere de neuitat. Unii saşi vin special pentru sărbătorile Crăciunului, merg la biserică, după care servesc masa împreună cu puţinele rude care au rămas aici.?
Târgul de toamnă
Târgul de toamnă este organizat cu scopul de a marca ?Zilele Hălchiului?, evenimentul adunând întreaga suflare a satului, pe un teren împrejmuit de castani. De altfel, floarea acestui arbore a dat şi numele ansamblului folcloric din localitate. Acest ansamblu este relativ tânăr, dar tradiţiile şi obiceiurile populare, cântecul şi dansurile prestate au fost preluate din bătrâni. Pentru a fi promovate, ansamblul folcloric ?Floare de Castan? este invitat la diferite evenimente din ţară şi străinătate.
Cu prilejul Zilelor Hălchiului, Târgul de toamnă a fost marcat cu un program artistic de excepţie, au fost organizate standuri cu produse agricole şi de origine animală şi au fost premiate cei mai buni crescători de bovine, cabaline şi ovine. Copiii de la Grădiniţa Hălchiu şi elevii şcolii generale au organizat un program dedicat anotimpului de toamnă.
Îngroparea anului vechi
Târgul de toamnă se doreşte a fi un eveniment care să adune toate roadele pământului,dar şi pregătirea ogoarelor pentru semănăturile de toamnă şi de primăvară. Se spune că sămânţa pusă la timp în pământ aşteaptă cu nerăbdare prima zăpadă, mustul ei dându-i puterea de a germina. De altfel, oamenii intră în postul Crăciunului şi se pregătesc de curăţenie trupească şi sufletească. Astfel, omul şi natura crează un cadru prielnic aşteptării cele mai mari sărbători creştine, Naşterea Domnului, care generează sărbătorile Crăciunului.