Festivalul-concurs national de muzica usoara pentru copii ?FULG DE NEA? este un festival deja consacrat, care şi-a propus descoperirea de noi talente şi stimularea acestora în domeniul interpretarii muzicii usoare romanesti, precum si descoperirea micilor creatori de melodii in prima auditie. În acest an, festivalul este la a patra editie si este o virtuala rampa de lansare si promovare a copiilor talentati. Aşa cum este denumirea, evenimentul este un prilej de bucurie pentru copiii talentaţi, recompensaţi înaintea sărbătorilor de iarnă.
Organizatori
Festivalul este organizat de Consiliul Judeţean Braşov, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov, Asociaţia Culturală ?Viva la Musica? şi Centrul Cultural ?Reduta?.
Claudia Miriţescu, directorul festivalului, a declarat: ?Ne bucurăm că avem un festival naţional al braşovenilor, el vine în interesul copiiilor din toată ţara, aceştia având posibilitatea să se întâlnească cu copiii braşoveni. De altfel, festivalul nostru este cel care a promovat-o pe Sabrina Stroe, fetiţa care a reprezentat România la Eurovisionul copiiilor. În fiecare an ne străduim să ridicăm ştacheta acestui eveniment?.
Piese în primă audiţie
Festivalul este structurat pe secţiuni şi categorii de vârstă, conţine secţiunea creaţie şi premiile. Concursul se desfaşoară in functie de materialul trimis de concurenti si se prezintă doar piese in PRIMA AUDITIE, ce se incadreaza in repertoriul specific copiilor. Interpretul trebuie sa aiba varsta cuprinsa intre 6-18 ani. Nu exista limita de varsta pentru compozitor/textier. Este admisa o singură piesa per compozitor/textier. Piesele din aceasta sectiune nu pot fi prezentate si la sectiunea interpretare. Interpretul trebuie sa aiba acceptul compozitorului/textierului de a prezenta piesa in concurs. Piesele ce se vor dovedi (cu suport audio, video, scris) a nu fi in prima auditie, vor fi descalificate. In cadrul concursului nu se admit grupuri vocale.
Premiile
Se acordă premii pentru fiecare sectiune/respectiv categorie de varsta: premiul I, premiul II, premiul III si respectiv Trofeul FULG DE NEA, acordat unui singur concurent, indiferent de categoria de varsta, pentru cea mai buna evolutie din concurs. La sectiunea creatie premiile vor fi acordate copiilor si cate o diploma pentru compozitor/textier. De asemenea, se acordă si cate 2 mentiuni / sectiune / categorie de varsta si diplome de participare tuturor concurentilor. In afara de acestea, se acorda si premii speciale ? premiul ?Viva la Musica?, Premiul ?Serban Georgescu?, Premiul juriului, Premiul de popularitate, Premiul ?TVS?.