Festivalul primăverii, la Codlea
|
|
În municipiul Codlea, judeţul Braşov, localitate cunoscută sub denumirea de ?Oraşul Florilor?, a avut loc Ediţia a şaptea a Festivalului Primăverii, eveniment ce a atras tinerii din localitate, dar şi din împrejurimi. De altfel, festivalul se află la a doua ediţie care se ţine în aer liber, în centrul istoric ?Promenada?. Evenimentul are scopul de a promova tinerele talente codlene, dar şi cultura tradiţională a românilor, maghiarilor, germanilor şi rromilor, care convieţuiesc în această comunitate.
Diplome pentru autenticitate
Petrică Buhnici, directorul Casei de Cultură a oraşului Codlea, ne-a declarat: ? La festival au participat copii atât cu vârste şcolare, cât şi preşcolare. În cele trei zile spectacolul şi cunoştinţele tinerilor despre dansul, cântecul şi portul popular au atras mulţi turişti din ţară şi străinătate. Copiii care s-au remarcat în descrierea costumului popular, cei care au dovedit ca au talent în interpretare vocală şi în interpretarea melodiilor cu instrumente tradiţionale, au fost recompensaţi cu diplome. Este o mare bucurie că numărul copiiilor care îndrăgesc tradiţiile şi patrimoniul culural-istoric, devine tot mai consistent, existând o atracţie vădită spre astfel de activităţi?.
Alte secţiuni
Cu ocazia Festivalului Primăverii, au fost organizate mai multe secţiuni: dans modern, dans de societate, break-dance, la care se adaugă expoziţia de produse tradiţionale şi meşterii populari.
Primarl municipiului Codlea, Alexandru Popa, ne-a declarat: ? În cele trei zile de festival, creatorii populari şi artizanii au fost prezenţi în căsuţele puse la dispoziţie, gratuit, de Primăria şi Consiliul Local al municipiului Codlea, căsuţe în care meşterii populari şi-au expus produsele şi au avut posibilitatea să le valorifice. De asemenea, Promenada din centrul istoric a fost reamenajată de Primărie, aşa cum era ea odinioară, în urmă cu sute de ani?.
Valorificarea potenţialului turistic
Pe parcursul întregului an, în municipiul Codlea sunt organizate foarte multe evenimente care au drept scop promovarea patrimoniului cultural-istoric al zonei, punerea în valoare a folclorului autentic, prin ansamblurile folclorice profesioniste ale Casei de Cultură şi atragerea unui număr cât mai mare de turişti. Cultura germană, cea maghiară, în general tradiţiile etnicilor conlocuitori sunt cuprinse în ?Zilele Codlei?, eveniment ce are loc în perioada 19-21 iunie, sub denumirea de Kronenfest, cea mai mare sărbătoare a codlenilor preluată de la saşi.