Oraşul staţiune Predeal, arhicunoscut deja nu numai în ţară, ci şi în străinătate, pentru oferta turistică bogată permanentă, fără forme de turism sezonier: iarna şi vara. Pe lângă turiştii adulţi (români şi străini), copiii pot beneficia şi ei de o paletă bogată de activităţi, astfel încât părinţii veniţi în vacanţă cu copiii lor să se bucure de linişte şi agrement. Dintre activităţile pe care Predealul le pune la dispoziţie micuţilor amintim: excursii de o zi cu ghid montan, cursuri de orientare turistică şi concursuri în domeniu, terenuri de tenis de câmp, de tenis de masă, biliard, plimbări cu ATV-ul, spectacole şi gastronomie pe măsură.
Amplasamentul natural
Situat pe culmea care desparte vaile raurilor Prahova si Timis, la 1100 m alitudine, Predealul se afla la cea mai mare altitudine din tara. Puternic insorita, localitatea este asezata intr-un loc deschis, oferind o larga perspectiva asupra muntilor din jur: spre nord-vest Postavarul (1802 m), spre nord-est Piatra Mare (1843 m), spre est culmea Cioplei, spre sud est muntii Garbovei si spre sud-est crenelurile cetatii de piatra ale Bucegilor.
Cel mai important centru turistic
Intemeiat in secolul XVI-XVII, Predealul a devenit, datorita pozitiei pitoresti, a climatului placut, nepoluat, un important centru turistic al tarii. Statiune climaterica permanenta si principal punct al drumetiilor montane si sporturilor de iarna, localitatea dispune de o bogata retea hoteliera, completata de numeroase vile si cabane asezate in locuri pitoresti. La dispozitia vizitatorilor stau restaurante, pensiuni, cluburi, discoteci, sali internet, sali de spectacole, piscine, terenuri de sport, mijloace modernede transport pe cablu, centre de inchirieri material sportiv etc.
Climatul Predealului este submontan, cu aer usca, ozonat. Bioclimatul tonic, stimulator, caracterizat de o presiune atmosferica relativ scazuta, aer curat, fara praf, sau
Substante alergene:atmosfera puternic ionizata si bogata in radiatii ultraviolete.
Orasul este asezat in centrul tarii, la numai 140 de km de capitala si strabatut de drumul european E 60 si de magistrala feroviara ce leaga Bucurestiul de Europa.
Oferte pentru copii
Primarul oraşului Predeal, Mihail Veştea, a declarat: ?In perioada 3-9 iulie, Casa de Cultura Predeal organizeaza activitatea de vacanta ?Vanatoarea de imagini?: mai multe grupe de copii vor parcurge scurte trasee turistice, li se va prezenta zona (istoric, obiective turistice, flora, fauna, notiuni de protectia mediului, tehnici de supravietuire), vor face fotografii, care vor fi apoi expuse si premiate. De altfel, pe toată durata vacanţei de vară, copiii pot fi angrenaţi în diferite activităţi cu caracter educativ, sportiv şi de orientare?.
Dintre activităţile destinate copiilor care au avut mare succes amintim spectacolul mare cu copiii (cursul de modeling susţinut de firma "Villet Mod", din Brasov), spectacol care a atras un public numeros.